Aurul, între mituri şi știință
Paracelsus caracterizează aurul astfel: „Graţie focului solar pe care îl conţine, aurul este atât de intens solidificat încât atinge o structură extrem de fermă şi de rezistentă, astfel că nimic nu-l poate vătăma. Având un aspect frumos, tânăr, strălucitor, greu, aurul conţine focul cel tainic care trezeşte natura la viaţă, o dinamizează şi îi conferă vigoare.”
Tehnica de ultimă oră, dotată cu microscoape ce pot fotografia până la dimensiuni atomice ne arată că, în condiţii speciale, particulele de aur pot fi extrase din metal pur (99,99%) devenind bio active şi bio accesibile pentru corpul uman.
Datorită proprietăţilor speciale ale aurului asupra fizicului şi psihicului uman, uneori se consideră, evident eronat, că soluţiile care conţin aur sunt de fapt legendarele elixiruri alchimice. Este necesar ca soluţiile ionice de aur să nu fie confundate cu sărurile de aur comercializate ca fiind aur monoatomic sau sub alte denumiri (în realitate fiind clorură de aur). Acestea prezintă un grad înalt de toxicitate. Aurul coloidal clasic, viu colorat, este obtinut prin arc de tensiune înaltă, fiind de fapt o pilitură de aur extrem de fină, considerată de către organismul uman drept metalică, greu de asimilat.
Metalele din organism au preponderent structură ionică. Capacitatea organismului de a asimila ionii metalelor este de 98% datorită bio accesibilităţii lor. Din acest motiv metalele cu structură ionică sunt supra-numite „metale organice”.
Într-o formă uşor de asimilat pentru organismul uman, aurul se găseşte în cantităţi extrem de reduse, în alge şi în coaja violetă a fructelor şi a legumelor (prune, struguri, vinete etc.).
